oamenii..

am inceput sa ma gandesc la calitatea oamenilor de langa mine, cei pe care ii consider prieteni si cei care imi umplu timpul, zilele si viata. rezultatul a fost dezamagitor. si e vorba de adevarata incredere pe care ar trebui sa o ai in persoanele respective, de libertatea sa discuti despre tot ce vrei fara sa fii judecat si fara sa fie spus mai departe. e vorba de atitudinea lor fata de tine si de tot ce ii inconjoara.
ma deranjeaza anumite reactii, anumite gesturi, mai ales ca la unele nu te-ai fi asteptat si te lovesc drept in fata si iti deschid ochii spre anumite perspective-nu tocmai placute- asupra persoanelor din jurul tau cu care ar trebui sa formezi un grup UNIT. asta e cuvantul care ne omoara. certurile si egoismele il strivesc si il sufoca, picand asupra lui ca o ploaie acida. simt ca im vine sa-mi iau campii cand ii aud cum se cearta pe chestii stupide si continua fiecare cu a lui, si instinctul asta vechi de "fiecare pentru el" dainuie si in ziua de azi, chiar daca hrana ne e, slava Domnului, asigurata de altcineva si nu mai moare nimeni vanat de altii. cel putin nu fizic. spiritual..ooooh..chestia asta ne omoara cel mai rau.
si te intrebi de ce aia din jurul tau sunt asa cum sunt? si de ce nu ii schimbi? poate si tu esti la fel, ok, recunosc ca poate sunt lucruri pe care eu le fac si ii deranjeaza pe ceilalti..dar oare de ce nu sunt eu in mijlocul discutiilor aprinse, poate doar ca sa calmez alte spirite?egoismul omoara orice urma de omenie..ok poate acum exagerez si totul nu e ataaat de grav, dar totusi as vrea ca oamenii din jurul meu sa fie mai buni unii cu altii si sa fie capabili sa si dea fara sa ceara nimic in schimb. pentru ca viata e facuta din momentele petrecute cu ei, nu de unul singur, din lucrurile pe care le oferi celorlalti, nu din cele primite, din vorbele frumoase rostite unui prieten si ceea ce ele ti-au adus dupa ce le-ai rostit.nu fac pe inteleapta, dar VREAU sa fim mai buni!
si pana la urma..nu poti renunta la ei. oricat de rai ar fi,nu poti. fac deja parte din tine. si poate totul nu e atat de negru cum pare.

as vrea doar sa scriu..mi-a venit asa chefu` dintr-odata(asa se scrie?! baa am si uitat cum se scrie corect...mama ma-sii de neinvatare); nu stiu exact de ce am inceput postarea..dar o sa incerc sa o hranesc, ca daca am inceput-o inseamna ca trebuie sa iasa ceva.
mi-e frica. de cateva zile am o frica in oase si in vise si in camera si in intuneric. si sunt niste coincidente macabre, morbide si infricosatoare. e ciudat cum functioneaza autosugestia. atunci cand esti marcat de un anumit eveniment, iti ramane acolo at the back of your head si chiar daca nu constietizezi prezenta lui acolo, sta ascuns si influenteaza gandurile tale si conexiunile pe care le faci intr-o miime de secunda. ti se pare ca totul in jurul tau se contopeste intr-un complot al carui unic scop este sa te nimiceasca..sa te tulbure si sa te scoata din stare ta normala. dar oare pana unde tine coincidenta si autosugestia si unde incepe cu adevarat realitatea?! poate si coincidenta e o portita de scapare, sa te gandesti ca "ah, e doar coincidenta:-j o sa fie totul bine..nu e nimic grav". normal ca e mai bine sa gandesti pozitiv decat sa te incarci cu energie negativa si sa privesti totul in negru. dar nu trebuie nici sa cazi de cealalta extrema...
ma rog...cred ca i made my point. nu scriu in engleza ca sa ma arat eu mare si tare, dar cateodata chiar iti vin expresiile astea in cap si ti-e mai usor sa te exprimi in alta limba decat cea materna. cum e si faza cu "i love you"...iti vine mai usor sa zici asta decat "te iubesc", poate pentru ca nu iti vine sa zici asta cu adevarat si daca zici in romana, simti prin toate celulele ca ceva nu e bine..dar daca zici in engleza, inseli mai usor reactiile corpului.
am cam aberat..dar eu ma simt mai bine...cred..:-? si totusi VIATA E FRUMOASA...

la multi ani

bai am zis ca dupa 3 luni ar trebui sa scriu ceva, macar cat sa se ia prafu` de pe profil si sa zic la multi ani. nu cuiva in mod special, ci doar sa ZIC. si acum ar trebui sa urmeze my new year`s resolutions. well, nu prea am. ma rog, inafara de banalele sanatate, fericire(care pe cat de banale sunt, toata lumea le vrea si e de preferat sa existe decat sa fim considerati extravaganti), nu prea ar mai fi nimic. si totusi..a mai trecut un an. si cu el, alte 366 de zile, 366*24 de ore si un numar infinit de momente(nu neaparat secunde) care nu vor mai reveni niciodata. nu-i asa ca e un gand ingrozitor asta, ca in fiecare clipa traim ceva ce nu va mai reveni niciodata in aceleasi tipare, in care TOTUL sa fie la fel?! si totusi noi ne plictisim..paradoxal, dar adevarat. iar am ajuns la timp. e deja un "motiv" recurent asta, cum e la eminescu luna..
10:33 AM

plictiseala takes over. e ca o crusta peste viata, ca o pojghita de gheata peste un parau-viata- care continua sa curga, incet, pe dedesubt.poate insa doar mai greu. e uimitor cum timpul poate trece atat de repede si atat de incet si culmea! in acelasi timp. suna (foarte) paradoxal, dar gandeste-te, it matches perfectly with what you`re living everyday. cand se scurge prezentul pare o miscare lina, cumpatata, dar cand privesti inapoi la prezentul de atunci timpul devine un monstru!
anyway..plictiseala takes over. once more, daca mai e nevoie. in lipsa de altceva de dezbatut(cu mine insami probabil), o sa va recomand ceva. ceva PREZENT in viata mea in ultimele 3 zile. o carte. crima si pedeapsa. merita! enjoy

www.andreiaveapistoale.ro

de ce ne e atat de greu sa ne bucuram de lucrurile pe care le avem, atunci cand le avem? v-ati intrebat vreodata de ce atunci cand ne gandim la un eveniment care se va intampla peste 1 saptamana sau 4 luni sau 5 zile ne trece un fior pe sira spinarii si ne incearca un sentiment de "ceva misto o sa mi se intample" , dar in momentul in care CHIAR traiesti momentul la care ai visat atat, pare ca si-a pierdut din farmec?! de ce? de ce nu putem aprofunda zicala "carpe diem" pana cand sa ne intre cu adevarat in vene si sa o simtim si sa o respectam for God`s sake?! e adevarata, e un life-saver, si probabil ca toti gandim asa, dar atunci de ce nu o putem lasa sa se joace cu mintea noastra si sa ne poarte pe taramul impulsurilor? macar vara, macar la mare, unde totul se poate. cand mergi pe strada te gandesti ca ai pantalonii murdari si ca tricoul poate are o gaura pe care oricum nu o observa nimeni- dar prezenta ei acolo iti taie din self esteem-, dar apoi iti amintesti ca esti la mare si nu mai conteaza pantalonii si nici tricoul. pentru ca esti la mare! si atat.
morala?! carpe diem! pe bunee?!!

superficiality is the greatest sin of all

viata sta in jurul nostru. nu numai a noastra. viata ni se asaza pe gene si pe parul de pe mana si doarme. sau se preface ca doarme. e ca o ghicitoare si ne testeaza tot timpul: am mai crescut, am mai iubit, am mai ravnit la inghetata cu fistic sau la controlorul tanar(sau nu neaparat!-poate sa fie si mai batran si sa se mentina bine pentru ca mananca organic) de pe tramvaiul 101.
turnul suspina pe un deal de unde isi clateste genele de viata sa prafuita. si se uita la lumini . din cauza vaporilor, luminile se vad ca prin ceata. turnul nu stie daca viata lui e prea incarcata si ii obtureaza privirea sau e doar vreo lege de fizica de care el a uitat. nici nu prea ii pasa. profii de fizica se cred oricum mereu mult mai importanti decat sunt.
cine mai simtea viata apasandu-i materia cenusie?! paaii..daca e s-o luam logic, mai toate lucrurile au viata, si ca toate vietile, stau si lenevesc pe corpurile care au viata. dohh! ok, poate suna stupid si poate nu chiar TOATE lucrurile ai viata...dar poate ca au si ele ceva care le inconjoara, inafara de gazele de la masini si dioxid de carbon si oxigen. de exemplu, o lopetica din plastic este, mai mult ca sigur, inconjurata de un strat intarit de saliva de copil, sau, in cazul in care e o lopetica mai norocoasa din fire, saliva combinata cu acadea. si sigur copilu` ala a auzit de multe ori pe parcursul infruptarii din gramada tare de zahar pe bat cuvintele urmatoare navalind din gura bunicului:"ai grija cu batu` ala. sa nu te ineci!" e un cliseu.
mai sunt obiecte aparent neacompaniate de nicio chestie specifica. dar lumea e mai complexa decat vedem noi, in superficialitatea noastra. sau vrem sa vedem...

play safe

luna era bla bla bla, lumina de la luna venea spre bla bla bla. decorul era sublim. atmosfera degajata de sacosa de cartofi inca necuratati ne inunda in primul rand campul vizual (apropo de codurile galbene la inundatii) cu petele mari de noroi intarit ramas de cand au fost scosi din gaoace. adica gaurile din pamant. cuiburi parca se numesc. era romantic daca erai genul de persoana care nu face nazuri la mancare sau care nu simte bobul de mazare de sub 50 de saltele. oricum, desi decorul era sublim, nu el conta. persoanele, un el si o ea (conteaza numele?ce, credeti ca e vorba despre voi?vreti sa va vedeti numele scris si sa va simtiti flatati! oh well, it`s out.) faceau totul. trupurile lor insa nearse de soare- poate doar de iubire 8-> - ocupau spatiul cu ceva umbros, desi imaterial. sufletele se impleteau intr-un colier de simtiri.
"cred ca o sa ploua."
"cu copii. haha."

poate fi considerata un pamflet. tin sa mentionez ca m-am chinuit mult sa ajung la concluzia ca e ok sa apas pe butonul "publicare postare". si desi am pornit cu o anumita idee in scrierea acestui articol, dupa o saptamana sau cat a fost pana am revenit asupra lui, s-a ajuns la o cu totul alta idee in mintea mea. faza cu "play safe" de-abia acum mi-a venit in minte, dupa ce am mai citit o data ultimele 2 randuri. si cred ca de-abia acum am putut sa inteleg ceva ca lumea si demn de publicat din ce eu insami am scris.